De ce călătoresc singură?

LRM_EXPORT_199605410463804_20190930_183223934

Pentru o persoană care credea despre sine până de curând că este introvertită şi stătea într-un colţ fricoasă, îngrijorată de judecăţile celorlalţi şi care sub nicio formă nu ar fi intrat într-o cafenea singură… să călătoresc singură, a fost cu siguranţă o mare, mare ieşire din zona de confort.

Şi acum râd când îmi amintesc că îi rugam pe cei care cu care ieşeam la o cafea şi aveau nesimţirea să îmi propună să ne vedem direct la cafenea (Oh, my God, încă nu pot să cred că acceptam aşa ceva) să vină totuşi să mă ia de la intrare pentru că „sunt prea frumoasă şi se uită toată lumea la mine” era scuza mea preferată, dar de fapt, mă temeam să intru singură, avem emoţii, mi se părea ceva extraordinar de greu.

Între timp, am trecut de 30 de ani, mâna răcuţului ruşinos ce mă conţine a trecut în plan secund şi gemenii ascendenţi şi nesimţiţi au început să iasă la suprafaţă. Mi-am dat seama că dacă voi aştepta mereu pe cineva să mă ia de mână, o să ratez multe lucruri şi de asemenea, mi-am dat seama că mă limitez foarte mult, iar eu am în suflet planuri mari şi dorinţe de explorare.

Am descoperit cu paşi mici cât de minunat este de fapt să călătoreşti singur.

DSCN11262

Printr-o conjunctură fericită, prietenii cu care vizitam Budapesta au plecat la un meci de handbal şi eu am rămas o zi întreagă cu mine să descopăr oraşul.

Mi-am luat bilet de o zi pentru autobuzul turistic şi coboram la fiecare destinaţie ce mi se părea interesantă. A fost prima dată când am rugat nişte străini să îmi facă o poză. Aveam nişte emoţii teribile, dar vizitam un castel şi eu fiind o prinţesă, efectiv nu se puteam să plec de acolo fără poză. Am rugat două persoane şi mi-au zâmbit larg, oamenii erau foarte fericiţi să mă ajute. Nu ştiu de ce în capul meu mă aşteptam să îşi dea ochii peste cap şi să mă refuze.  (De la situaţia asta am ajuns în Bali efectiv să mă întrebe nişte turişti când stăteam şi admiram o stâncă superbă dacă vreau să mă ajute cu o poză.)

Cand mi s-a făcut foame, am coborât pe o stradă mai puţin populată de turişti şi am găsit un restaurant micuţ, gen boutique şi m-am scos la masă singură. Eram doar eu şi un cuplu şi toată lumea mă trata cu zâmbete. Eram atât de fericită, încât nu îmi venea să cred că de asta mă temeam eu atât de tare.

De atunci au trecut ceva ani, între timp am dat circuitele tuturor din jurul meu peste cap când i-am anunţat că eu plec singură în Bali cel puţin 6 luni.

– Doamne, dar ce o să faci? Nu te plictiseşti? Nu îţi este frică? Am răspuns la toată lumea că o să văd eu ce o să fac, dar că trebuie să încerc, să văd eu pe propria piele cum este.

Concluzia cea mai importantă este că ador să călătoresc singură şi toate gândurile pe care le-am auzit au fost doar fricile emiţătorilor, care s-a dovedit că nu au nicio legătură cu mine.

Felicitându-mă că am ales să nu mi le asum, am învăţat despre mine că mă descurc singură în orice situaţie ivită, dar că ştiu să cer şi să primesc ajutor, întreb orice prostie fără jenă, pentru că sunt absolut nimeni într-un loc unde nu mă cunoaşte nimeni, ce se poate întâmpla?

Îmi amintesc că sunt singură doar când îmi spun ceilalţi acest lucru şi adevărul este că de fapt, nu eşti niciodată 100% singur, pentru că întotdeauna se găsesc oameni noi de cunoscut, sau prieteni spontani care decid să vină să mă viziteze.

Ai observat că atunci când călătoreşti cu altcineva, de cele mai multe ori aveţi propriul Univers şi nu permiteţi altcuiva să intre în el? Când călătoreşti singur eşti obligat să o faci, ai nevoie de o poză, de o indicaţie, sau chiar ajutor la propriu şi astfel eşti mai abordabil.

Pentru a putea călători cu cineva şi să fie fericite ambele părţi este nevoie de o compatibilitate imensă, chiar şi cel mai mic incident este capabil să strice o vacanţă. Am învăţat acest lucru destul de devreme în viaţa mea şi doar câteva persoane mi s-au potrivit mănuşă când a venit vorba de călătorii. Când sunt doi  (sau mai mulţi :O ) oameni, situaţiile trebuie construite să fie toată lumea fericită, să se facă compromisuri uneori şi dacă nu iubesc persoana respectivă enorm, am observat că acest lucru pentru mine este foarte dificil.

Aşadar, până îmi găsesc The perfect companion, îmi place să îmi fac singură programul, să mă documentez unde vreau să merg, să nu fiu nevoită să fac pe plac cuiva, să nu aud reproşuri că sunt egoistă, să nu mi se ceară socoteală de ce nu vreau să fac un anumit lucru. Îmi place la nebunie să îmi stabilesc programul, ce vizitez, unde mănânc, cât vreau să stau, când stau în casă să lucrez – totul este precum vreau eu. Nu neg… şi când am plecat cu fostul meu iubit şi a avut grijă el de tot a fost confortabil, dar chimia unor #travelbuddies este rară. Şi dacă nu am asta acum, asta nu înseamnă că o să stau în casă să aştept.

Îmi place să mănânc singură (de fapt… îmi place să mănânc, punct, burtica mea fără abşi este dovada pentru asta) pentru că mă bucur altfel de mâncare, mă concentrez pe ce mânânc, pe actul în sine şi chiar am avut un şoc după câteva luni de ieşit la masă singură, când mi-am dat seama că nu am apucat să mă bucur de mâncare când cineva mă tot chestiona şi mă tot întrerupea să purtăm o discuţie în timpul mesei.

DSCN0763_Fotor

Călătoritul singur este o provocare pentru că dacă până la 30 de ani m-am ferit de toate situaţiile ce mi-ar fi putut provoca disconfort, acum mă oblig singură să văd ce se poate întâmpla. Astfel, sunt obligată să fac lucruri noi, să cunosc oameni noi, să găsesc soluţii noi la probleme noi.

IMG_20190930_184020 (1)

Te plictiseşti singur doar dacă eşti o persoană plictisitoare – zâmbetele se şterg de obicei când dau această replică oamenilor care vor să mă descurajeze când le spun că plec singură undeva.

Din păcate eu nu am timp să mă plictisesc când sunt singură, mereu am o idee de scris, un nou job de la un client, o carte de citit, un curs de urmat, un mesaj de dat sau o experienţă de trăit. Cel mai des mă plictisesc în compania altor oameni şi voi face acest lucru vizibil pentru că pentru mine bârfa, văicărelile, statul pe telefon în compania mea sunt activităţi care îmi pierd timpul.

Alt motiv relevant pentru care clătoresc singură este pentru că majoritatea oamenilor din jurul meu, au familii sau joburi ce îi solicită într-un anumit loc.

Am avut la un moment dat o potenţială #travelpartner dar am aflat ulterior că pentru ea eram doar „prietenă de conjunctură” nu neapărat un om important şi relevant în viaţa ei. Nu cunoşteam acest termen pe vremea aceea, însă mi-am dat seama atunci că eu consider compania mea valoroasă, la mine nu este nimic de conjunctură, la mine este cu suflet, pasiune, grijă şi dacă stăm unul lângă altul, înseamnă ceva pentru mine. Vreau totul sau nimic de la oamenii din viaţa mea, pentru că și eu ofer la fel. Nu toţi pot să ofere asta… iată alt motiv pentru care călătoresc singură.

LRM_EXPORT_103482897893581_20190928_204624562

Să călătoreşti singur te face să te simţi invincibil şi aşa mă simt de fiecare dată când îmi dau seama ce fericită sunt şi că această fericire mi-am creat-o singură, nu depinde de nimeni, nu îmi poate lua nimeni preşul de sub picioare, nimeni nu îmi dă sau ia fericirea. Fericirea este construita la mine in suflet.

Mă vei întreba – Bine domne… eşti fericită, mai are cineva loc lângă tine atunci?

Răspunsul complet – în prima mea carte: „I wanted to die, but I changed my mind”:

Chiar dacă anii de singurătate în care am stat foarte confortabil în propria companie m-au format şi singurătatea nu-mi este doar plăcută, ci chiar necesară, am ajuns la o concluzie simplă pe care o bănuiam de mult… nu avem nevoie de cineva să ne completeze, da, suntem întregi singuri, însă “fiecare dintre noi caută conectarea cu alţi semeni şi cu Universul mai extins. Nu putem să experimentăm viaţa în plenitudinea ei decât dacă avem o relaţie strânsă cu o altă fiinţă umană şi, dincolo de acest lucru, un sentiment de conectare cu lumea care ne înconjoară.” – Harville Hedlndrix Ph. D. – Ghetting the love you want. Oricât de mult m-aş iubi şi oricât aş fi de fericită cu propria persoana, realizez că viaţa în doi este mai bogată. Nu pentru că m-ai completa sau susţine în vreun fel, dar pentru că mi-ai arăta lumea din perspectiva ta, mi-ai aduce un plus şi mai ales m-ai îmbogăţi prin prezenţa ta, în iubire şi în experienţe. Întotdeauna două capete au fost mai bune decât unul singur şi din fericire nu “sufăr” de autosuficiență.”

IMG_20190928_185813

2 thoughts on “De ce călătoresc singură?

  1. Bravo, Ana! Si eu am calatorit mult timp singura pt ca nu mai eram cu cineva si mi am dat seama ca nu e nici pe departe atat de rau, ba din contra! Daca stateam sa astept sa vina printul pe cal alb, mai asteptam mult si bine si nu apucam sa calatoresc atat cat am avut sansa! “Incercarea” cea mai mare a fost sa petrec Revelionul singura. Ma gandeam cu teama ca o sa plang. N am plans deloc, ba chiar m am simtit f bine – eram in piata centrala din Varsovia si a fost superb! Dupa ce am baut sampanie, ca toti ceilalti oameni din piata, am plecat frumos la hotel cu autobuzul! M am simtit minunat! Nu ai cum sa te plictisesti cu tine, nici nu stiu ce inseamna asta! Am atatea de facut! Plus ca asa zisa companie a unor oameni e doar o galagie, care chiar nu mi lipseste. Inveti multe despre tine petrecand timp singur si asta e f. util! Calatorii frumoase asa cum ti le doresti! 🙂

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s