Când eram mică îl certam pe Dumnezeu.

BeautyPlus_20200321215607302_save

Când eram mică îl certam pe Dumnezeu.

Îmi aduc aminte şi acum râzând cum stăteam în pat, pe la vreo 11 ani, gândindu-mă la formaţia mea favorită de pe vremea respectivă, Andre, plângând de mama focului şi certându-L pe Dumnezeu spunându-I:

„De ce mi-ai dat voce frumoasă, dacă nu mă ajuţi şi să devin o cântăreaţă celebră?!”

Nefăcând ceva concret care să mă ducă spre aşa ceva, nici măcar la canto nu mergeam pentru că îmi era ruşine de prima probă de verificare.

L-am certat şi când a decis să o ia pe sora mea, consideram eu atunci că nu meritam „aşa pedeapsă”, fiind o „credincioasă” care mergea în fiecare duminică la biserică. L-am certat de fiecare dată când oamenii care îmi căşunau mie plecau şi eu consideram că „El” îmi „cei mai nepotriviţi oameni şi Îl certam de fiecare dată când sufeream câte o dezamăgire, când nu-mi îndeplinea panoul cu visuri sau când nici în anul nou ce prevestea „schimbări majore în viaţa mea” nu se schimba de fapt nimic.

Înţelegeam greşit această relaţie, şi pentru că doar pretindeam, aveam aşteptări şi credeam că totul trebuie să fie aşa cum vreau eu să fie. Nu voi detalia toţi anii mei de străbateri, dorinţă să se termine totul, certuri, studiu, rugăciune şi revelaţii, sunt toate în prima mea carte, dar voi spune concluzia ce a avut până la urmă cea mai mare rezonanţă în mine.

În realitate, Dumnezeu nu îmi ia şi nu îmi dă dorinţele mele, El m-a creat doar să experimenteze viaţa prin mine. Coborârea mea de pe masa de dat ordine, în genunchi să încerc să Îl înţeleg cu adevărat, a fost cea mai mare schimbare de perspectivă din viaţa mea.

Doar când m-am predat real şi i-am spus: „Ştii ceva Doamne, pană la urmă, fă ce vrei din mine!” şi mi-am dat seama că viaţa mea este de fapt în totalitate a Lui, numai atunci a început şi cel mai frumos parteneriat pe care l-am avut vreodată, în care I-am spus mereu ce vreau şi ce cred că pot să fac, dar dacă El are ceva mai bun pregătit pentru mine „Facă-se voia Lui!”. Pot să cer orice, lumea este a celor ce au curaj să ceară pentru că simt că merită, dar totul se va întâmpla dacă este pentru binele meu suprem şi bine suprem al tuturor celor implicaţi.

Şi mi-am dat seama în timp că multe lucruri pe care le ceream cu insistenţă să mi le ofere, ori nu îmi foloseau real, nu erau dorinţele mele, ci induse, ori El sădise deja în mine ce aveam nevoie, sădise dorinţele, sădise şi resursele, sădise şi determinarea, trebuia doar să mă vadă că am suficientă credinţă, în El şi în ceea ce El a sădit în mine, să am curaj să fac primul pas cu încredere şi cu asumarea oricărei consecinţe, dezamăgiri, eşec.

Când eram la primele mele întâlniri cu fostul meu partener, la un restaurant superb cu vedere la ocean în Bali, m-am întors zâmbind la el şi i-am spus: „Pe mine, Dumnezeu mă iubeşte foarte tare”, iar el mi-a răspuns: „Vorbeşti din Ego, Dumnezeu iubeşte la fel de mult pe toată lumea.” Mi-a stricat cheful atunci, dar în sinea mea ştiam că are dreptate.

Poate ce voiam să exprim cu adevărat atunci era că eu am decis să văd doar iubire în tot ceea de Dumnezeu îmi oferă, şi bun şi ce pare rău, şi resimt orice experienţă, orice bucurie, orice lacrimă, orice dezamăgire, orice aşteptare strivită, orice părăsire, orice nenorocire ca pe o mângâiere a sa.

Nu-mi e frică de nimic, nu pentru că sunt arogantă, pentru că aş fi invincibilă, pentru că nu îmi pasă, pentru că sunt inconştientă, pentru că nu iubesc cu disperare, pentru că suferinţa nu mă atinge, pentru că lacrimile mele nu sunt sărate, ci pentru că eu cred că Dumnezeu nu face greşeli.

Dumnezeu nu face greşeli, iar toată munca mea, toate cursurile, toate cărţile, toate sunt doar pentru a reaminti şi celorlalţi ce m-a atenţionat fostul meu partener, că această iubire a Sa este pentru toţi, că El experimentează prin toată lumea şi este de datoria noastră, a fiecăruia să ne uităm în oglindă şi să recunoaştem aceste lucruri. Degeaba spun eu oricui: Poţi, ai toate resursele, meriţi, Dumnezeu este în tine – dacă persoana respectivă nu se uită în oglindă văzând aceleaşi resurse pe care Dumnezeu le-a pus acolo.

A fi Dumnezei, a-L avea pe Dumnezeu în noi, nu înseamnă că trebuie să ne urcăm cu picioarele pe cei peste care avem puterea să o facem.

A fi Dumnezei, înseamnă că tot ceea ce experimentăm este voinţa sa, că asta vrea El să experimenteze prin noi, că El este mâna şi noi suntem degetele, că tot ceea ce facem se va întoarce cumva, sub o formă la noi, înseamnă să vedem că noi am creat şi tot noi suportăm consecinţele.

Pentru că da, Dumnezeu nu face greşeli.

Iar eu accept asta, iubesc asta, şi oricât de dureros, fără sens pare uneori sau oricât de minunat este ceea ce El îmi oferă, accept şi îmi asum. Pentru că eu nu sunt a mea, eu sunt doar un suflet şi un trup prin care Dumnezeu experimentează.

De fiecare dată când văd revoltă, frică sau neacceptare, văd fetiţa mică ce plângea că are voce, dar nu îi pică celebritatea din cer.

Mă mai întorc azi în energia fetiţei plângăcioase? Evident că da! De fiecare dată când mă simt dezamăgită, când sunt tristă, când sunt furioasă, când am aşteptări, când mă enervează oamenii răi, când bat din picior, când nu am răbare, când lucurile nu se întâmplă aşa cum vreau eu, cum visez eu, când pierd oameni (chiar în ultima perioadă am pierdut două prietene pe care le credeam apropiate, dar nu erau). Cât o să fiu aici pe pământ o să uit şi o să îmi tot amintesc, cât o să fiu aici o să fiu umană sau o să îmi amintesc de divinitatea din mine.

Ce fac pentru asta?

Conştientizez unde sunt, ce îmi este dat, încerc să înţeleg de ce.

Accept unde sunt şi ce primesc, ştiu că totul este pentru binele meu suprem şi această acceptare permite schimbării să intre cu adevărat în viaţa mea. Fără resentimente, fără ataşamente, fără constrângere.

Nu putem să schimbăm exteriorul, dar putem să schimbăm ceea ce facem noi, cum reacţionăm, ce acceptăm şi cum reuşim să Îl vedem pe Dumnezeu în tot şi cum experimentează prin noi, putem alege pe ce ne focusăm, unde depunem energie, ce vrem să alimentăm, cât rezistăm şi când ne predăm.

Cine vrea să înţeleagă, înţelege, cine are capacitatea să simtă, simte.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s