Work & Travel -15 Joburi pe care le poţi practica de oriunde

Credinţele limitative sunt nişte gărgăuni foarte insistenţi şi credibili, dar nu imposibil de eliminat.

Astfel, şi eu credeam acum câţiva ani că este imposibil să călătoreşti şi să şi munceşti în acelaşi timp, până când m-am hotărât să iau o decizie radicală, să-mi dau demisia fără niciun plan şi să mă pun practic în faţa faptului împlinit şi să mă oblig să descopăr soluţii. De atunci au trecut 3 ani şi acest parteneriat dintre muncă şi plimbăreală merge foarte bine şi pentru că primesc foarte des întrebări precum – „Vreau să mă mut în Bali, ce aş putea să muncesc” sau „Vreau să călătoresc, dar nu ştiu cum să-mi susţin financiar visul”… Am hotărât să împărtăşesc ce am cunoscut eu în călătoriile mele şi ce fac oamenii care muncesc… dar şi „umblă creanga”.

Aşadar, este accesibil, dar vreau să spun de la început – nu este totul roz şi fiecare job are riscuri, avantaje şi dezavantaje. Eu astăzi merg pe ideea că absolut niciun job nu este 100% sigur, chiar dacă lucrezi la stat, într-o corporaţie sau ai propriul business. Oricând şefii pot să te dea afară pe drept sau dintr-o greşeală, corporaţia poate să închidă uşile sau businessul să dea faliment, deci în opinia mea nimic nu e sigur, nici joburile menţionate mai sus şi nici cele pe care le voi enumera.

În primul rând voi descrie ce am făcut sau încă fac eu şi ulterior ce joburi interesante, creative şi la care eu nu m-aş fi gândit vreodată am întâlnit. Dacă ar fi să dau un sfat ar fi cel mai bun sfat pe care l-am primit şi eu şi îl respect cu sfinţenie – Nu îţi pune ouăle într-un singur coş. De ce? Pentru că trăieşti în frică şi presiune, dacă ai mai multe coşuri, ai deci mai multe şanse de reuşită şi eşti relaxat, pentru că dacă un domeniu nu prosperă, ai mai multe şanse în celelalte. Mai precis da, eu sunt scriitor şi Psiholog dar am ouă şi în alte coşuri care mă susţin financiar, să lucrez şi pentru alţii, ca să pot pune în cărţile şi cursurile / workshopurile mele doar pasiune şi iubire, nu şi frică şi presiune.

1. Copywriter / Content creator / Social Media manager

Fac acest lucru de mulţi ani, dar la început nici nu ştiam că se numesc aşa… mai precis câteva afaceri micuţe legate de yoga, beauty, travel şi dezvoltare personală m-au rugat să mă ocup de promovarea lor online, să fac textele şi să le întreţin blogurile şi paginile de Facebook sau Instagram.

Pentru asta este nevoie de creativitate, inspiraţie, să te pui în pielea cumpărătorilor şi mai ales să înţelegi povestea brandului pe care îl promovezi şi să o prezinţi cât mai bine publicului.

Văd numai avantaje în acest job, deoarece toate postările se pot programa şi te poţi ocupa de asta când ai timp şi chef. Eu personal fac toate postările pentru o săptămână într-o zi şi apoi nu mă mai stresez deloc pe tema aceasta.

Pentru că am lucrat la început pentru prietenii ce aveau încredere în scrierile mele şi ulterior am fost recomandată din gură în gură, nu ştiu exact cum se obţin aceste joburi, însă eu dacă aş fi la început, aş aborda afaceri mici, la început de drum, care evident nu fac bine treaba pe cont propriu şi le-aş explica ce pot face eu pentru ei, ce strategie de promovare văd eu pentru ei şi le-aş face o propunere frumoasă.

Poate că unii vor refuza, dar… sigur dacă trebuie să fie şi există compatibilitate, unele branduri vor accepta – ei au nevoie de energie să o depună în business, nu în postări pe social media.

2. Ghostwriter – Şi acum fac acest lucru – terapeuţi, coachi, instructori, bloggeri, psihologi şi studenţi care au nevoie de conţinut pentru bloguri, site-uri de prezentare, promovare cursuri, programe, terapii sau lucrări pentru facultate îmi dau subiecte, teme sau câteva indicaţii ca să scriu în numele lor.

Nici aici nu m-am promovat vreodată, însă cei care rezonau cu munca mea de scriitor şi mă urmăreau pe social media sau prietenii prietenilor au aflat cumva că fac asta şi joburile au venit destul de uşor. Pentru început recomand să ai un blog unde să scrii, să ai răbdare, să scrii bine, încât oamenii să rezoneze şi să faci cunoscut că faci şi acest lucru. Ca şi la primul punct, întotdeauna fac preţurile în funcţie de cât timp şi documentare trebuie să învestesc, numai tu ştii cât costă talentul şi timpul tău.

3. Psiholog / Terapeut – Cei mai mulţi psihologi şi terapeuţi astăzi au mare parte din munca lor online – terapii Theta healing, sedinţe de terapie sau cursurile online se ţin astăzi din confortul casei şi acest lucru mi se pare minunat pentru că poţi să fii oriunde în lume şi să profesezi. Ai nevoie doar să ai grijă mereu să ai conexiune la internet foarte bună.

4. Online Teacher / Profesor Online – Cred că cel puţin 5 oameni din grupul meu de prieteni din Bali sunt profesori pe diverse platforme online. O prietenă bună trebuia să plece mereu în jur de 20.00 acasă pentru că avea programate sedinţe cu copii din China de exemplu. Există mai multe platforme pe care te poţi înscrie să predai limbi străine pentru copii sau adulţi din diverse ţări. Banii se primesc şi dacă oamenii anulează programarea, ceea ce mi se pare minunat, iar o şedinţă durează aproximativ 45 de minute.

5. Airbnb host – Am fost foarte surprinsă de creativitatea unor expaţi din Bali, cu o viză corectă poţi fără riscuri să închiriezi pe lună sau pe an o vilă mare (sau mai multe, depinde de buget) şi să închiriezi camerele pe Airbnb. În vremurile bune, foarte mulţi se susţineau doar cu acest lucru şi cu siguranţă când turismul îşi va reveni o să meargă la fel de bine.

6. Închirierea casei personale – Cunosc multe persoane din diverse ţări care şi-au închiriat casele şi îşi susţin stilul de viaţă doar din chiria pe care o încasează lunar.

7. Traducător – O meserie grea în opinia mea, dar care poate fi practicată de oriunde şi pentru care există diverse platforme de promovare.

8. Editor – Dacă eşti chiţibuşar, îţi place să corectezi şi eşti foarte bun ( nu ca fostul meu editor care mi-a „corectat” o frază scrisă de mine corect gramatical – într-o greşeală catastrofală de n-am dormit 3 nopţi de nervi că m-a făcut cineva analfabetă nefiind vina mea) atunci acest job este minunat pentru tine, se poate practica de oriunde şi îţi faci programul singur.  

9. Coach – În Bali este ceva foarte obişnuit să vezi oameni la cafenele stând cu un calculator în faţă, căşti şi dând sfaturi despre viaţă, este plin de „coach şi experţi în viaţă”, de a ajuns şi subiect de glumă acest aspect. Însă sunt şi foarte mulţi foarte buni, unii chiar susţin că au cifre de afaceri cu numere ce conţin 6 zerouri, dacă investeşti într-o şcoală bună şi ai tot ce este nevoie ca să fii un model, atunci cred că acest job este minunat. Ai nevoie de promovare foarte bună, o poveste inspiraţională, să fii tu inspiraţional şi oamenii să dorească să lucreze cu tine, să alegi ce şcoală de coaching ţi se potriveşte şi ce domeniu – poate vrei să ghidezi lumea în relaţii, în carieră, în finanţe, în dezvoltarea personală etc.

10. Nutritionist / Sport instructor – Alt job ce are nevoie doar de multă promovare online şi să fii tu un model ce inspiră şi oamenii să dorească să fie ca tine. Poţi de oriunde să ai sedinţe de consultanţă, să creezi programe de slăbit personalizate sau programe de aerobic, yoga, fitness etc.

 11. Online shop / 12. Arhitect / 13. Amazon / 14. Web designer / 15. Investitor Bursa / 16. Corporate jobs (există firme la care poţi fi angajat şi să lucrezi de acasă, dezavantajul este că ai program fix) – Joburile acestea mă depăşesc complet, însă le-am auzit de multe ori când făceam cercetare pentru acest articol, oamenii ce se pricep la ele cu siguranţă ştiu şi cu ce se mănâncă, important este că se pot face de la distaţă şi mulţi cu care am stat de vorbă îşi susţin stilul de viaţă din aceste lucruri.

17. De asemenea, cunosc 3 persoane care au mici afaceri în ţările de bază – Cafenea, Ceainărie şi Salon de înfrumuseţare, afaceri ce nu cer ca ei să fie mereu acolo şi la care au oameni de încredere ce se descurcă foarte bine şi singuri sau cu indicaţii prin telefon.

Pentru unele joburi poţi să îţi deschizi o firmă mică, cu răspundere limitată, altele fiind corporaţii au alte reguli, important este să fii atent să îţi plăteşti taxele corecte, să ai o asigurare de sănătate bună şi să îţi asumi orice risc ştiind că dacă ceva nu merge, o să găseşti ceva şi mai potrivit pentru tine.

Dacă ai mai multe idei aş fi bucuroasă să citesc şi alte joburi la sugestii în comentarii, pe acestea le-am descoperit eu şi mi-au demonstrat că ce credeam eu acum 5 ani, şi anume că este imposibil să fii „pasăre” şi să te susţii financiar în acelaşi timp, este complet fals.  

Dacă vrei să faci o schimbare în viaţa ta şi simţi că este momentul tău potrivit, atunci hai alături de mine si Andreea de la Suntuncopac în programul „Poţi să ai totul în 2021” sau Magia Intenţiei – un program complet de Setare a intenţiilor corecte, manifestare şi Transformare.

În realitate, orice schimbare apare când crezi în tine, când îţi dai seama că tu ai resursele necesare în tine şi dacă mulţi au reuşit şi tu poţi foarte bine să reuşeşti. Dacă vrei să te bucuri de viaţă real şi nu doar să supravieţuieşti, atunci acest curs este un start foarte bun pentru tine. Înveţi să lucrezi cu credinţele ce te limitează, să vezi că fricile sunt stupide de cele mai multe ori şi mai ales că tu Poţi să obţii tot ceea ce vrei, dacă decizi asta.  Tu decizi ce este posibil sau imposibil.


Detalii despre Poţi să ai totul în 2021 şi Magia Intenţiei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s